A trecut si 2012 asa ca e cazul sa fac o analiza succinta a obiectivelor propuse pe anul recent incheiat. O sa le comentez punctual:

– trebuie sa slabesc pana la 80 kg si sa ma mentin la aceasta greutate; recunosc ca lupta cu kilogramele in plus este una din obsesiile mele. Nu am reusit sa ma tin de graficul de aici, deci am mai pierdut o batalie, dar in 2012 este cazul sa castig razboiul.

grad de indeplinire: 0% – trist dar adevarat; nici in 2012 nu am reusit sa ma adun si sa aplic un plan de reducere a greutatii. Poate 2013 e anul victoriei…

– sa particip la cel putin 6 ture cu bicicleta si sa scriu despre ele pe blog; tinand cont de turele la care am participat in 2011 acesta pare un obiectiv relativ usor de realizat. Interesante sunt turele din ciclul “Aprilie nebun” si “OOctOOmbrie pe dOOua rOOti”.

grad de indeplinire: 20% – desi scriam ca pare un obiectiv usor de realizat as spune ca 2012 nu prea a fost anul bicicletei. Cea mai importanta tura a fost “traditionala” (al treilea an consecutiv deci se poate spune ca devine o traditie) tura de Paste: Satu-Mare – Sauca – sper sa apuc sa scriu despre ea. Un alt plus a fost ca am mers intens cu bicicleta la lucru pana prin luna Mai.

– participarea la cel putin 4 turnee de tenis (simplu sau dublu) din cadrul BCR tenis partener; intotdeauna mi-a placut competitia asa ca acest concept mi se pare provocarea perfecta pentru mine.

grad de indeplinire: 200% – asta e singurul obiectiv la care am excelat  – ma refer la indeplinirea lui si nu la rezultatele obtinute. Am participat la 7 turnee de simplu si unul de dublu in 4 orase: Timisoara, Drobeta Turnu Severin, Arad & Baia Mare. Aici voi publica un articol despre cum au decurs acestea.

– sa nu mai consum deloc bauturi de tip cola; recunosc ca imi place gustul de cola, mai precis pepsi trist (twist) si in 2011 le-am cam consumat regulat.

grad de indeplinire: 30% – adica m-am tinut de acest obiectiv in primele 4 luni ale anului. Dupa aia am revenit la proastele obiceiuri…

 – sa scriu cel putin 26 de posturi pe an pe blog; un articol la doua saptamani mi se pare de bun simt indiferent de cat de ocupat sunt.

grad de indeplinire: 0% – incredibil dar nu am postat nimic pe blog in 2012. Recunosc ca nu mi-am facut timp, de multe ori am vrut sa scriu cate ceva dar ma luam cu altele si o lasam balta. Procrastinare 100%.

In concluzie am cam dat-o in bara cu obiectivele pe 2012. Asta nu ma impiedica sa imi setez obiective si pe 2013. Evident, obiectivele neindeplinite pe 2012 raman pe lista cu speranta ca le voi atinge:

– vreau sa slabesc pana la 80 kg si sa ma mentin la aceasta greutate

– sa particip la cel putin 4 ture (le-am redus de la 6 :)) cu bicicleta si sa scriu despre ele pe blog; sa merg regulat la lucru cu bicicleta

– participarea la cel putin 6 turnee (le-am crescut de la 4 la 6) de tenis din cadrul BCR tenis partener si Competitii Sportive.

– sa nu mai consum deloc bauturi de tip cola – asta e valabil de azi 🙂

– sa scriu cel putin 26 de posturi pe an pe blog

cippi.ro

Etichete: , , , , ,

1 Comment on Analiza 2012

  1. Ovidiu Scarlatescu says:

    Salut Cipi,
    Sa ti se indeplineasca tot ce ti-ai propus!
    In ceea ce priveste slabitul, stiu mai multe persoane care au slabit multe kilograme facand acupunctura si tinand regimul prescris de dr. Ometa Ioan (il gasesti in complexul studentesc – te costa ~ 50 lei sedinta). Din cate am inteles prin acupunctura (combinata cu regim) se poate accelera metabolismul si poti ajunge la 80 kg mai repede decat crezi.
    Cat priveste activitatea sportiva, felicitari pt. locul 4 luat la Cupa Activ Arad si suna-ma cand vrei sa-ti dau cele doua seturi de mingi pe care le-ai castigat si pe care m-ai rugat sa ti le ridic.

    Ovidiu Scarlatescu

Leave a Reply